Vaticanul se opune unui proiect de lege privind combaterea homofobiei propus în Italia – presă

Vaticanul se opune unui proiect de lege privind combaterea homofobiei propus în Italia - presă
Arhiepiscopul Paul Gallagher. Sursa foto: Profimedia
Publicat: 22/06/2021, 16:43

Vaticanul s-a opus în mod oficial unui proiect de lege de combatere a homofobiei în Italia, o intervenție diplomatică neobișnuită în problemele interne italiene.

Informația a fost publicată marți de cotidianul italian Corriere della Sera, informează site-ul agenției Agerpres.

Proiectul de lege care vizează lupta împotriva homofobiei este în dezbatere în Senatul italian și își propune să pedepsească actele de discriminare şi incitare la violenţă împotriva homosexualilor, lesbienelor, persoanelor transgender şi persoanelor cu dizabilităţi.

Corriere della Sera susține că o „notă verbală” diplomatică a fost transmisă săptămâna trecută de către arhiepiscopul Paul Gallagher, însărcinat cu relațiile Vaticanului cu alte state, Ambasadei Italiei de pe lângă Sfântul Scaun.

De ce este nemulțumit Vaticanul?

Nota, care nu este semnată, susține că unele părți ale proiectului de lege încalcă tratatul bilateral dintre Italia și Vatican și pune sub semnul întrebării libertatea Bisericii Catolice în materie de organizare și exercitare a cultului.

Mai mult, Vaticanul spunen că libertatea de expresie acordată credincioșilor și asociațiilor catolice este încălcată de acest proiect.

Potrivit proiectului, școlile italiene catolice nu vor fi scutite de obligația de a participa la activitățile dedicate zilei naționale împotriva homofobiei. În nota diplomatică, Sfântul Scaun își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că legea ar putea conduce la urmăriri penale.

Corriere della Sera susține că nota diplomatică este un act fără precedent în istoria relațiilor dintre cele două state.

Atât Sfântul Scaun, cât și Ministerul de Externe de la Roma au refuzat până în prezent să comenteze informațiile apărute în cotidianul italian.

Proiectul de lege privind „măsurile de prevenire şi combatere a discriminării şi violenţei pe motive de sex, gen, orientare sexuală, identitate de gen şi dizabilităţi”, prezentat de deputatul Alessandro Zan, de la Partidului Democrat (centru-stânga), a fost aprobat în Camera Deputaţilor în noiembrie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Daniela Iliescu a făcut-o praf pe mama lui Culiţă, după ce a spus că e...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Anunţ trist despre Kate Middleton, făcut de apropiaţi! Trece prin iad
Ce se întâmplă dacă țineți pâinea la frigider, de fapt. Efectul la care nu v-ați...
Cod portocaliu de ploi torențiale în vestul țării. Zonele vizate de avertizarea ANM
Descoperirea secolului! Breaking news!
Vlad Pascu își încearcă norocul: Le-a cerut magistraților să fie judecat din nou în arest...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Cât cere o menajeră topless pentru a face curățenie două ore. Tânăra taxează scump serviciile...
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Răspunsul Gabrielei Cristea pentru urmăritorii care îi spun că fetele ei nu sunt aranjate întotdeauna:...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
O furtună văzută din spațiu arată ca „o meduză uriașă”. Cum este explicat fenomenul rar?
×